Ministrul Apărării de la Kiev: Ucraina a devenit de facto stat membru NATO

Ministrul Apărării de la Kiev: Ucraina a devenit de facto stat membru NATO
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 13/01/2023, 17:59

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că Ucraina a devenit „un stat membru de facto” al NATO, dat fiind faptul că statele occidentale, care la început se temeau să acorde asistență militară Kievului, „și-au schimbat viziunea” în acest sens.

Acesta a adăugat, într-un interviu, că era convins încă de la începutul conflictului, că țara sa ar fi urmat să primească armament, inclusiv tancuri și avioane de luptă.

„Această îngrijorare cu privire la următorul nivel de escaladare este, în opinia mea, un fel de protocol. Ucraina ca ţară şi forţele armate ale Ucrainei s-au transformat într-un membru al NATO. De facto, nu de jure. Pentru că avem armament şi înţelegem cum să-l folosim”, a declarat acesta.

Reznikov nu a fost de acord cu afirmaţia că declaraţiile sale cu privire la alianţa militară ar fi controversate.

„De ce controversate? Este realitatea. Este un fapt. Sunt sigur că într-un viitor apropiat vom fi membri ai NATO, de iure”, a precizat oficialul.

Rusia a susţinut că luptă, de fapt, împotriva NATO în Ucraina, dat fiind că Occidentul a furnizat arme Kievului după invazia rusă, acum aproape un an, potrivit realitatea.net.

Macron, de părere că Ucraina nu are șanse să adere la NATO

Președintele Franței, Emmanuel Macron, este de părere că Ucraina nu are șanse să adere la NATO, spunând că o astfel de decizie ar fi percepută de Rusia ca fiind „ceva conflictual”.

„Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie. Fie că Ucraina intră sau nu în NATO, şi acesta nu este scenariul cel mai probabil, va trebui să i se acorde garanţii de securitate cu atât mai solide cu cât a fost atacată de Rusia”, a spus Macron.

Macron insistă asupra necesităţii de a acorda „garanţii de securitate” Ucrainei, dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici puternice din partea guvernului de la Kiev şi a unor ţări est-europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...